Uriasele sunt mereu sanatoase

Cel mai mare regret al meu este ca nu sunt un munte de femeie, care iese in maneca scurta afara si se freaca pe fata cu zapada, care scutura plapumile de zici ca sunt simple cearceafuri si poate sa ridice in brate cate 4 copii intr-o singura mana. Sa car 70 de plase, pline toate cu fructe, grele si sa mi se para un fleac, sa apuc masinile parcate aiurea pe trotuare si le pun undeva sus, pe case, printre ciori si vrabii. Mi-as dori sa fiu uriasa, sa se zguduie pamantul cand calc si cand apar in Romana, sa se inroseasca toate blocurile din cauza luminii din bujorilor mei din obraji. Iar indienii aia care tot canta pe acolo, de ceva vreme, sa creada ca sunt Manitou.
In schimb m-am procopsit cu un corp ca un fir de ata si una-doua ma doare repede spatele, sau un deget, sau capul, sau ochii, sau tot ce vrei si ce nu vrei. Nu trebuie sa ma supere ceva, e de ajuns sa visez ceva urat ca repede organismul meu reactioneaza de parca ar fi ceva real. Spate prost si sensibilitate stupida!