Tuesday, December 02, 2008

Cate pot face intr-un an

Astazi ma gandesc la mine, sunt foarte serioasa si responsabila de la o vreme.
In ianuarie fac 29 de ani. Nu ma sperie deloc varsta asta, mai degraba astept nerabdatoare sa vina 30, asa ca 29 mi se pare doar o masa dintr-o cafenea de gara, unde astept ora plecarii. Desi sunt convinsa ca nu o sa fie chiar asa plictisitor, o asteptare intr-un loc sters poate avea uneori urmari mai importante decat o aventura.
Eu cand ma fac de 29 de ani vreau asa:
Vreau sa ma misc mai mult, vreau mai multe plimbari de seara pe Kiseleff de exemplu.
Vreau sa invat sa iert. Am crezut ca daca sunt un om empatic, daca pot sa inteleg si sa fiu toleranta, atunci e de la sine inteles ca sunt si iertatoare. Uneori cred ca-mi iese, dar apoi zilele trec si resentimentele apar iar. Fungus resentimentus. Nu stiu sa iert si asta imi da de stire ca sunt un om mult mai incuiat decat ma cred.
Vreau sa consum mai putin.
Vreau sa ma vait mai putin.
Vreau sa scriu o carte.
Vreau sa fiu ingaduitoare.
Vreau sa inventez ceva simplu, folositor daca se poate.
Cel mai important, vreau sa dau mult mai mult. Mi-as dori sa am grija de un copil, fara sa-l adopt in mod clasic pentru ca din pacate asta nu am cum sa fac. Citeam ceva despre un program de adoptii spirituale, dar eu mi-as dori sa pot sa dau ceva mai mult decat bani pentru ingrijirea cuiva. Daca stie cineva vreun program de genul asta, sa lase un comentariu.
Si fara vreau, fara doar si poate, doar stiu ca am terminat-o cu imbolnavitul :)
Si mai vreau si alte lucruri, numai ca nu le pot face singura pe astea asa ca nu tin doar de mine.
Sunt convinsa ca le pot face pe toate astea asteptand sa vina ora 30 la o masa din cafeneaua garii.

29 comments:

WhistlingInTheGrass said...

penpal scheme through this website:

http://africa.yomo.co.uk/

eu am incercat odata..

Iren said...

nu merge site-ul.

WhistlingInTheGrass said...

sorry, acum un an mergea..
cred ca tb sa cauti ceva gen pen pals?

Iren said...

pai vreau sa ajut un copil din Romania :)

WhistlingInTheGrass said...

Cumpara bomboane si mergi la o casa de copii si stai de vorba cu ei si zi-le povesti. :)
Sau da-le pe strada bomboane in loc de bani cand cersesc.

Nu prea stiu ce sa-ti zic :)

sultana said...

cred ca ai putea pentru inceput sa incepi cu babysitting... asta daca nu ai incercat pina acum... vei vedea cit timp&energie&imaginatie iti maninca un copil, asta in cazul in care chiar vrei sa scrii cartea, si ar fi pacat, la cum scrii, sa n-o faci...de fapt eu zic ca poti darui foarte mult si prin scris pina una alta, pina se mai rotunjeste cifra

Catalin T. said...

La multi ani, Irene :)

Tu ramai unul dintre oamenii cei mai curati si frumosi pe care ii stiu.

Si sunt convins ca le vei face pe toate.

Multumesc mult.

Iren said...

multumesc, cataline :* dar stai, asteapta sa vina ianuarie pentru urari :))

irina: multumesc, nu e problema, iti dai seama ca pana la urma eu ceva de facut. eu cautam un program anume.

bp: babysitting nu prea am cum, ca totul depinde de timpul parintilor copilului, nu al meu :)

earthwalker said...

cred ca se poate sa te legi spiritual, sa zicem asa, de un copil de la un orfelinat si sa il iei in weekend la plimbare, pentru ei asta e mai fain decat orice bomboana.

Iren said...

b: da, exact la asa ceva ma refeream si de asa ceva intrebam. sa-ti petreci timp cu un copil, sa-l tii de mana, sa-l duci la teatru de papusi, sa-i dai sa citeasca Habarnam. Si bomboane evident, dar le mananci cu el, in parc, la leagane.
numai ca nu pot sa intru in casa de copii si sa ies de acolo de capul meu cu un copil. asa ca intreb daca stie cineva vreun ong care are vreun program unde te poti inscrie pentru asa ceva.

mihai said...

Acum niscaiva ani in urma am incercat si eu asa ceva cu 'Salvati Copii': mergeam la orfelinat in fiecare saptamana, vorbeam despre viata, cariera, cum sa 'ajungi cineva', cum sa spargi semintele frumos si despre gustul unei portocale dimineata devreme.

in principiu, dupa cateva intalniri se infiripa o relatie frumoasa, calda in care merita sa investesti. Si da, poti sa-i iei acasa, sau in week-end la un cico, film, ciunga si floricele-n parc. ONG-uri ar fi destule in care sa te poti implica, daca ai timp/disponibilitate emotionala.

Daca te implici in asa ceva, apai tre' sa ai ceva continuitate intrucat te 'joci' cu niste fiinte ce au fost dezamagite (let down, as they say) de prea multe ori in viata.

Keep us posted ;-).
Scrii frumos, apropo.

earthwalker said...

poate ar trebui sa mergi la un orfelinat si te oferi voluntara si le zici ce vrei sa faci. probabil ar fi mai putina birocratie la un orfelinat particular. pacat ca el pe care il stiu eu, al unei fundatii numite "il chico", unde voluntariaza prietena mea (o tipa super), e in iasi. nu stiu cat de deschisi la asa ceva sunt in alte parti, dar n-o fi greu sa gasesti si oameni cu care poti vorbi, doar e spre binle copiilor.

Iren said...

mihai: evident ca nu o sa fie doar o joaca de moment :)
multumesc.

b: deja am inceput sa ma interesez in jur.

Cântăreața Cheală said...

Tu n-ai vecini (mai) saraci? Eu am dus copilul unor vecini la primul spectacol de teatru din viata lui si a fost tare incantat...

1307 said...

da' cine zice ca trebuie sa existe un program anume prin intermediul caruia sa ai grija de un copil? de cand are afectiunea maternala nevoia de acte? (evident ca s-a pus birocratie si pe sentimentele materne dar asta nu inseamna ca trebuie s-o acceptam cu una cu doua).
eu am avut o profesoara care a devenit oarecum o "mama de joaca" a unui copil de la un orfelinat. nu-mi amintesc sa fii semnat vreo hartie cu cei de acolo, dar in fiecare week-end se ducea si se juca cu copilul, il plimba si ii facea poftele.

mi-ar placea si mie sa am asa un copil de care sa am grija si cu care sa-mi dau frau sentimentelor paternale, da' e cam ciudat pt un barbat sa faca asta deoarece imediat va fi aratat cu degetul drept pedofil (lumea e proasta si rea). asa ca pt tine, ca femeie, ar fi usor sa te duci la un orfelinat si sa intrebi direct daca poti sa ai grija de un copil si sa le explici cam ce vrei tu. nu mi se pare a fi o dorinta ciudata astfel incat lumea sa se uite crucis si sa te puna la zid. probabil ca cel mai mare succes l-ai avea la un orfelinat particular/ong, decat de stat, ca aia la particular n-o fac din obligatie si s-ar putea sa te inteleaga.

felicitarile mele si multa bafta! iti tin pumnii :)

joju said...

dar la leagane de copii musai ca te degizezi claun cu nas rosu :)

lorin said...

mi-a placut asta: "Vreau sa inventez ceva simplu, folositor daca se poate." :)

Eugen said...

Si eu as vrea sa scrii o carte. Si sa reusesti toate celelalte lucruri de pe lista asta (de altfel destul de lunga)

Sper sa-mi aduc aminte si sa-ti mai zic o data in ianuarie, cu urare cu tot.

Se subintelege ca de ceva timp imi place blogul asta? Sper ca da :)

Anonymous said...

pst.

de ce nu scrii o carte pentru copii? asa ai putea sa fericesti nu unul, ci mii, miii de copii... din orfelinate, de acasa, de pretutindeni, poate chiar si pe copiii mari si razgaiati care inca mai cred in mos craciun.

thx god i'm an engineer \\o//

Iren said...

1037:multumesc, stiu ca nu o sa fie asa greu :)

joju: asta nu e problema, am chiar doua nasuri de clown acasa

lorin: eu zic ca nu e chiar imposibil :D

cantareata cheala: vecinii mei organizeaza petreceri pentru iepurii copiilor lor deci iti dai seama...

eugen: multumesc

junkb0x: asta as vrea sa scriu, o carte pentru copii, dar imi gasesc cu greu starea de scris de asa ceva. intentionez de fapt sa scriu doua carti. cealalta o sa fie o carte mica de buzunar complet inutila din punctul de vedere al societatii dar buna pentru dispozitie.

Ina said...

Apropo de dorinta ta de a-ti petrece timpul cu un copil orfan, si pe mine ma bate gandul asta de ceva timp. Din pacate, am aflat ca o relatie ca cea la care aspiram noi nu e tocmai posibila, pentru ca exista riscul ca copilasul sa se ataseze prea tare de tine si tu sa dispari brusc din viata lui (fara sa vrei, that is) lasandu-l si mai traumatizat decat l-ai gasit. Cei de la protectia copilului au luat aceasta posibilitate in calcul si de aceea au impus anumite restrictii.

Am o prietena care a fost implicata intr-un astfel de program la Iasi, dar erau mai multi adulti care ieseau cu cate un copil prin roatie, astfel incat copilul sa nu se ataseze prea mult de nici unul.

Eu inca n-am renuntat sa sper ca e posibil sa facem viata unui copilas mai fericita. Daca aflu ceva, te anunt imediat. Si te rog sa faci la fel. :)

PS: Treci pe la mine pe blog azi, pregatesc un prim pas in directia asta. ;)

Iren said...

Ina: great, o sa trec >:D<

Junkymouse said...

nu stiu cum e cu aia mici, da eu am adoptat un cutzu de la daisy hope. in casa am doua pisici suverane care nu ar permite si o prezenta canina,asa ca pot oricand in w/e sa ma joc si sa am grija de un catel pana isi gaseste un stapan adevarat. iar cartea s-o scrii te rog, sa fie plina de povestioare tamaduitoare, cate una pentru fiecare stare... :)

daniel said...

Dar nu mai bine iti faci chiar tu propriul copil? Sigur se vor gasi destui feti-frumosi-barbosi dispusi sa te ajute chiar si o viata intreaga :P
Iar cartea ai putea s-o numesti "Cum am facut primul copil"
Am o prietena care a facut exact ceea ce vrei sa faci tu si asa de tare s-a atasat de copil si copilul de ea, incat l-a adoptat. Si n-a fost tocmai usor ca "parintii" cei bioligici nu prea voiau sa-si lase copilul adoptat asa usor.

Marilena said...

Succes! Fii optimista :) Si probabil se va termina cu imbolnavitul. Si eu trebuie sa termin cu asta :P.

Dans les yeux d'Émilie said...

da, as vrea cartea ta pe raftul 3, in partea dreapta.

Iren said...

marilena: sanatate si tie atunci, multumesc

dans les yeux d'emilie: tocmai bine, se ajunge usor acolo :)

Andreea said...

eu spun ca ideea ta cu copilul de la orfelinat trebuie gandita foarte bine -in sensul in care o sa trebuiasca sa ai o relatie cu copilul ala toata viata. stii cum e cu vulpea imblanzita (Micul Print) :):). Eu de exemplu am petrecut mult timp la Salvati Copiii, in liceu cu Cristina, o fata de 19 ani cu sindromul Down. acum, ca locuiesc la Bruxelles si vin mai rar acasa la Timisoara nu prea am timp sa o vad nici cand sunt in Romania. si atunci cand o vad e atat de fericita si tot imi spune ce dor i-a fost de mine si mi se cam rupe inima...

Antoaneta said...

Uite o fundatie unde cred ca poti gasi sprijin pentru ideea ta.
http://www.paradaromania.ro

La originea fundatiei se afla doi prieteni francezi care-mi sunt tare dragi, acum proiectul s-a extins si la copii romani care sunt pe strazile Parisului.