Pe culmea unui deal albastru traia un mic om obisnuit care cultiva alune patrate, haine scamosate si biscuiti cu gust de flori de piatra. In mica lui casuta nu incapeau decat el, un pat si o masuta in surubul careia care locuia un gandacel intr-un fir de praf.
Micul om obisnuit traia de unul singur, pentru ca era urat, bun la inima si nu avea deloc incredere in el. Pentru ca nu mergea niciodata sa se amestece printre ceilalti oameni si nu-i lasa sa-l cunoasca, acestia nu veneau nici ei la el. Ii cumparau alunele patrate, hainele scamosate si biscuitii, dar nu se apropia nimeni de el sa-l intrebe ce mai face, ce mai zice, daca nu-si doreste un pui de catel, daca nu vrea sa mearga la bar sa cunoasca si el pe cineva. De Craciun nu primea cadouri si de Anul Nou arunca peste hornul casei cu o petarda, isi punea o dorinta si apoi se ducea sa se culce. Nimeni nu poate cunoaste care era dorinta lui, pentru ca el nu spunea nimanui nimic si gandurile inca nu pot fi citite, desi renumiti cercetatori de vaza muncesc de zor sa descopere asta.
Pana cand intr-o zi gandacelul s-a trezit pus pe fapte mari. Si-a consultat ceasul personal gandacesc, care arata intotdeauna cate ore mai au de trait gandacii ( instrument foarte util pentru ei; atunci cand ai o viata atat de scurta trebuie sa stii cand incepe si se sfarseste ca sa o poti planifica mai bine) si a tresarit. Pentru ca mai avea doua doua zile de trait.
Gandacelul avusese o viata modesta si cinstita, nu facuse nici un rau, dar nici un bine cuiva. Incercase sa nu-l supere pe omul cu care locuia, sa duca gunoiul in fiecare seara si sa nu aiba visuri prea marete, lucru interzis in lumea lui. Dar acum ca mai avea atat de putin timp, gandacul s-a decis sa faca macar o singura fapta buna. Si pentru ca singurul pe care l-ar fi putut ajuta era micul om obisnuit, gandacul a hotarat sa-i schimbe acestuia viata. Asa ca a facut ordine in mica lui locuinta, a aranjat firul de praf pana cand arata asa cum trebuie, ca vechi, s-a rostogolit cu el pana la soba, l-a aprins de la o scanteie si l-a aruncat langa o recolta de haine scamosate care asteptau sa fie curatate de samburi langa o masa. Apoi a iesit pe usa si dus a fost.
Casa a ars total, mai putin cutia metalica in care statusera la un moment dat niste fursecuri si in care omuletul isi tinea toti banii.
Si astfel omuletul a fost fortat sa coboare de pe dealul albastru in oras. Unde oamenii simteau pentru prima oara un sentiment fata de el. E drept, unul nu prea placut pentru orgoliul cuiva, de compatimire. Dar era un inceput.
Astazi omuletul iese la bere cat de des poate, s-a imprietenit cu cativa oameni, a inchiriat o casa in centrul orasului, cultiva nu numai alune patrate, haine scamosate si biscuiti cu gust de flori de piatra, ci si nisip de sticla, ambalaje de scoici si agrafe de prins urechile pe spate, cu care are mare succes. Dar cred ca lucrul care-l bucura cel mai mult si de care este cel mai mandru este ca-i place o fata care-i aminteste tare mult de el.
E o mica fata obisnuita, pe care nimeni nu o baga in seama pentru ca este urata, buna la inima si nu are incredere in ea. Incearca sa o scoata in oras, dar inca nu a reusit sa o scoata din ale ei. Nu se lasa insa si spera mai ales ca fata asta are si ea o masa in surubul careia locuieste un gandac care locuieste intr-un fir de praf.
Toate dorintele de Anul Nou se implinesc mai devreme sau mai tarziu.
23 comments:
si au trait fericiti pana la adanci batranete...caruselul faptelor bune...o sa fiu mai atenta de acum incolo cu gandaceii...dar o sa tin si un extinctor mereu pe langa casa...pe criza asta gandaceii ar trebui sa gaseasca si alte metode...vezi sa nu le dai idei cu postul asta sa stranga toate firele de praf...asta e treaba altor insecte...am eu un paianjen de care imi e tare mila...nu-l dranjez deloc
N-am mai citit de multa vreme ceva mai delicat, mai frumos. Multumesc.
Poveste de trezit adultii la realitate:)
Deci... mai sper la o zi in care un urat si fara incredere in el, sa se uite la mine!
Si sa mai sper ca dorintele mi se vor indeplini. Sper sa nu fie prea târziu... sa mai am puterea să le onorez!
Gânduri senine!
Mario Barangea: multumesc :) e cam lunga, ma bucur ca ai avut rabdare sa o citesti.
cred ca am nevoie de un gandac. si de aparatura aceea de citit gandurile (eu pe ale mele, evident).
@Iren...de lunga e cam scurta...dar e tare frumoasa...te superi daca te expun si pe blogul meu?...spun si de unde am copy-paste
adriana: multumesc. daca e cu link sigur ca nu ma supar :)
omuletul avea draperii la geamuri?
junkb0x: avea. de la ikea :D, cum nu se mai gasesc azi
o sa fii buna de spus povesti copiilor, zambesc de fiecare data cand te citesc :)
eu cred ca micul om era dintr-un popor germanic, ei sunt aşa reci dar rentabili. parca ar fi un Van Gogh care surprinzator are succes in timpul vietii si nu dupa.
Si gandacul? Cum a murit? A aflat vreodata daca planul lui functionase sau a trait cele doua zile cu indoiala si cu o constiinta deranjata de posibilele consecinte negative ale deciziei lui?
Tanarul, proaspat absolvent de liceu, traia intr-o casa de paiantă lăsată în grijă de parintii săi care erau plecati in Italia la muncă. Avea o cameră albastra si tot ce il inconjura era de culoare albastra. Avea o viata retrasa fara prieteni si numai pentru orele de informatica reusise sa absolve liceul. Intr-o zi ca toate celelalte pentru el, geamurile fiindu-i mereu acoperite cu niste pături vechi albastre, a constatat ca are un "bug" in calculatorul vechi. Acel calculator ajunsese un fel de prieten al sau, cel mai bun din ultimii ani. Cu ajutorul lui socializa (pe vremea bunicilor se chema ca se imprieteneau). La inceput "bug-ul" nu-l lasa sa se mai conecteze fraudulos la reteaua wireless care surprinzator batea si la 50m de sat unde avea el casa, si se multumea sa
restarteze la fiecare 17 minute unitatea centrala. Dar intr-o zi fatalul s-a produs : hardu' s-a ars. Drama aproape a egalat plecarea mamei lui la un an dupa plecarea tatalui. Deabia acum datorita "bug-ului" care intrase prin unitatea rar folosita a floppy-disk-ului, a putut realiza ca tot spatiul liber al incaperii in care traise in ultimii 3 ani, ajunsese sa fie ocupat de galeti si ligheane in care se strangea apa care trecea prin acoperisul ruginit.
Nu mai avea nimic care sa-l lege de aceasta casa. Viata lui din ultimii ani era in hard-ul ars.
Un fost profesor care se lasase de meserie si isi deschisese un "boutique", l-a zarit intr-o dimineata stand pe o
bordura, nedormit si mototolit. L-a salutat si i-a propus sa lucreze pentru el. I-a permis si sa doarma noptile pe un pat pliant in micul magazin, astfel avea o paza la afacere.
Oamenii s-au mirat la inceput.
Dupa cateva zile a cunoscut o fata care venea sa cumpere croissant aproape zilnic. O cunostea de mai demult din mess. Din primii bani pe care i-a câştigat
şi pe care vroia să-i economisească pentru un nou calculator, i-a cumpărat noii sale
cunoscute o îngheţată.
Vorbea din cand in cand cu parintii din Italia de pe celularul ei, dar dorul nu-l mai apăsa aşa de tare.
O povestioara tare draguta. M-a inveselit intr-un moment in care chiar aveam nevoie de asa ceva:)
Am dat din intamplare de blogul tau cautand o melodie pe care o iubesc. Dar tu pari neasemuit de frumoasa in tine asa ca am sa te vizitez des.
Flori Iuhas: multumesc. ce melodie cautai totusi?
Where do you go to, my lovely care-mi aminteste cumplit de Mic dejun la Tiffany si de vremea studentiei
Felicitari tie si gandacelului. Sa-i spui din partea mea ca a mai facut o fapta buna. Te-a ajutat sa castigi inca un cititor. Si...daca vrei...spune-i si omuletului ca am de vanzare niste guma de mestecat cu gust de praf de aripa de fluture. Ma gandeam ca poate imi da ceva alune patrate. Criza duce la troc..:) Felicitari inca o data! Irina
Irina Alexandra: multumim :)
Oooof, ce frumos!!M-ai emotionat ingrozitor si nu stiu daca e bine sau nu sa te mai emotionezi in vremurile astea. Glumescc desigur - doar emotiile ne mai salveaza. Ce povesti frumoase ai...
green: multumesc
si-am mai adaugat un bookmark azi :)
Post a Comment