De ce pinguinii vor stapani pamantul

Dupa ce oamenii or sa dispara, cred ca pinguinii vor fi cei ce le vor lua locul. Pentru ca au invatat deja sa mearga in doua picioare, pentru ca au invatat deja cat de important este sa te imbraci frumos in fiecare zi in tinuta speciala, pentru ca sunt mult mai pregatiti sa faca fata poleiului ( strada mea e un patinoar lung zilele astea si asa imi doresc sa ma arunc pe burta, inainte, pana ajung in fata usii), pentru ca nu-s perfecti, stiu sa fie rautaciosi si sa faca mizerie ( e stiut faptul ca in casele lor nu e niciodata curat si imi pot imagina cu usurinta un pinguin golan aruncand ambalaje pe jos, fara pic de bun-simt), pentru ca stiu sa se indragosteasca si cred mai mult decat oamenii in sufletul-pereche, pentru ca stiu sa manance sanatos si nu trebuie sa-i rogi sa manance ulei de peste cu omega 3. E posibil chiar sa schimbe numele pamantului si sa-l numeasca exact asa, Omega 3.

Curatenie de primavara chinezeasca

Pe 3 februarie incepe luna tigrului si la chinezi e semn ca a venit un an nou si e primavara.
Vreau un ceas gras, cu 5 picioare. Am vazut eu asa ceva, intr-un magazin din trecut, care acum probabil nu mai exista. Magazinele au o viata foarte scurta zilele astea. Candva, in lumea magazinelor, anii astia vor fi tinuti minte drept anii gripei crizate, gripa mortala care a lovit multe case de marcat.
Am foarte multe idei pe care le inghesui deocamdata in carnetele meschine pentru ca n-am rabdare sa le cresc. Vreau doar sa aranjez case, sa pun hainele in ordine, sa dau praful afara si sa cumpar sticlute intunecate, de tinut licori dubioase in ele. De unde vine tot praful asta? Daca am putea sa-l vindem am castiga saci de bani de pe urma lui!

Despre prietenii imaginari care sunt in mod cert reali, desi invizibili

Prietenii imaginari nu-s o inventie noua, traiesc printre noi de cand lumea, chiar daca existenta lor n-a fost inca demonstrata stiintific..
Eu n-am avut prieten imaginar cand eram mica. Probabil de aceea am primit unul acum, cat inca ma mai pot bucura de el. Prietenul meu imaginar e invizibil, nu ne intalnim niciodata, pe nicaieri, nici nu pare sa-si doreasca asta, in schimb imi scrie scrisori mici si concise, care imi fac bine.
Imi scrie doar dimineata si noaptea pentru ca este foarte ocupat, mai ocupat decat oamenii obisnuiti care stau toata ziua cu ochii pe ceas, se uita pe geam sau casca. Stiu extrem de putine lucruri despre el, doar cateva amanunte: poarte haine verzi, isi cumpara de la magazin miros de casa-paradis atunci cand acesta i se termina, inchiriaza pisici pe termen scurt si nu va lucra niciodata pentru guvernul prietenilor imaginari.
Asa ca, atunci cand am impresia ca nu mi se mai intampla lucruri bune si neobisnuite , imi vine sa ma scutur si sa-mi bag singura mintile in cap. Sa ai noroc la prieteni imaginari, invizibili, misteriosi si indepartati e clar ca e un dar rar, care nu se da oricui, oricand.

Casa de sub prosop

Racelile au si parti bune. Inhalatiile de exemplu. Daca n-ai casa ta, daca lumea ti se pare mult prea mare si rea, daca esti obosit si vlaguit si te ustura nasul si gatul, te bagi sub un prosop ( de preferat verde) si te pomenesti intr-o lume plina de aburi, pui trei picaturi de esenta de brad si gata, esti in casa ta din padure, facuta numai si numai din conuri si ace lipite cu rasina. E bine aici. Ca intr-un camin prietenos de hobbit, intr-o baie unde esti in siguranta, pentru ca nici capcaunii, nici lupii nu au cum sa treaca de usa ei invizibila pentru ca-s prea mari sa intre intr-un asemenea degetar. Aici te invaluie o ceata buna si prietenoasa si pielea ti se face la fel de frageda ca a unui copil de cozonac.
Nu-s racita dar mi-e dor de apartamentul meu plin de aburi si ace invizibile de brad :)

Oamenii dezordonati nu devin dictatori

Ordinea este foarte importanta in viata mea pentru ca lipseste cu desavarsire. As vrea sa se studieze ADN-ul oamenilor dezordonati. Printre aminoacizii lor se gasesc probabil sosete desperecheate, haine aruncate, cani nebagate in dulap, la locul lor si farfurii cu coji de portocale vechi de 2 zile.
As vrea totusi sa preaslavesc haosul si rolul lui important in viata unui om. De cand sunt dezordonata am devenit foarte agera, am invatat sa privesc totul ca un vultur si sa ochesc obiectul care-mi trebuie in noianul de lucruri colorate si diferite. Viata mea a devenit un joc de atentie si perspicacitate. De asemenea, cand nu gasesc lucrul care-mi trebuie, sunt fortata sa devin creativa si sa gasesc un inlocuitor potrivit pentru el. Pentru ca e greu sa gasesti substitut pentru portofelul cu bani, atunci cand nu e de gasit.
De cand sunt dezordonata sunt foarte toleranta si permisiva. Eram si inainte, dar acum sunt culmea! Daca nu ma mai enerveaza un cearceaf bine intins, nu ma mai enerveaza nici defectul lui x. Vorba mea actuala preferata este "eh, oameni suntem". Asa ca nu ma mai supar deloc cand oamenii nu-s asa cum mi-as dori eu sa fie ( sau cum le-ar fi mai bine sa fie).
Ma simt in permanenta intr-o tabara de antrenament pentru viata, ca intr-un mini-model a vietii adevarate, unde nimic nu e logic, ordonat sau drept.

Chef de vorba

Acum nu mai am chiar nici o scuza ca nu scriu. Au trecut sarbatorile, vacanta, ziua mea, lenea etc. Acum e momentul sa scriu mult si furtunos. Despre cum tot raman intr-un anumit lift dintr-un anumit bloc, despre cat de copil devii atunci cand te maturizezi, doar ca depinde de tine daca devii copil bun sau copil rau, care chinuie pe toti din jur, despre extraterestrii de sapun si paianjenii din cuptor, despre cum sa-ti bagi mintile in cap atunci cand nu mai raspund deloc la telefon si tot asa. Singura problema e ca am mai degraba chef de stat la povesti la o bere sau la o tarta mare, mare cu mere, decat de scris.

H de la Hepilescu

Am cunoscut un om pe nume Hepilescu. Traieste in cea mai oribila casa din lume, are cea mai oribila viata din lume ( din punctul meu de vedere) si totusi este extrem de fericit. Locuieste intr-o casa plina de tantari si plante inamolite si ude, se scarpina mereu din cauza muscaturilor si toate hainele lui au o ciudata nuanta verzuie din cauza umezelii. Ii picura mereu nasul, pentru ca undeva in cap, robinetul a fost lasat deschis din greseala inca din copilarie de o dadaca nepriceputa. Si in loc de caine sau pisica, are un liliac obsesiv-compulsiv, care-l pocneste peste degete cu o lingurita atunci cand nu spala vasele imediat dupa ce a mancat. Si totusi este un om mereu zambitor si bucuros, mai fericit decat multi oameni care traiesc in case insorite, cu lucruri colorate, caini iubitori sau pisici umflate. Poate fericirea nu sta totusi intr-un nas sanatos si un soare galbenos.

Reminder

Zilele astea inventez noi modele de ibrice, am scapat - nu mai sunt babysitter de pisoi-demon asa ca pot sa ies din carantina si sa scot de prin cotloane toate obiectele care puteau fi sparte, distruse, roase ( adica mai toate obiectele mele), stau de vorba la telefon cu picioarele pe calorifer, desenez pe margini de revista modele de tapet, beau ceai negru si ma uit la filme cu crocodili, scriu povesti despre oameni de zapada ( ca inca e sezonul lor), mi se pare ca beau viata lingurita cu lingurita si e foarte bine. Si incerc sa ma tin la distanta anul asta de oamenii nepotriviti.
Pentru ca
- oamenii neopotriviti nu-s niciodata calzi
- au culoarea gri atunci cand te gandesti la ei
- nu au tot timpul din lume
- nu fac planuri cu tine
- nu stiu cum sa te scoata din carapace
- nu inteleg sau se inteleg doar pe ei
- vor sa fie distrati, ca la circ
 - sunt extraterestri
 - nu simt cand ai chef de vorba si te intreaba mult prea rar cum esti tu
- nu cred in tine
- cred si ei, la randul lor, despre tine, toate aceste lucruri
Sune metaforic dar asa stau lucrurile in realitate.

Din cand in cand

...devin constienta ca am niste super-puteri in plus fata de anul trecut. De exemplu am descoperit ca am puterea sa fac pisoii surdo-muti sa miaune tare, des si hotarat. Sau ma gandesc ca totul e bine si imediat, totul se face bine instantaneu, de parca tocmai m-am teleportat intr-o poza polaroid galbena si luminoasa.
Asa ca anul asta pornesc la vanatoare de super-puteri, ca probabil mai sunt si altele de care n-am habar.

C de la colindatorul cu coada de paun

Am gasit pe scarile blocului niste pene de paun destul de jumulite. Sunt probabil de la colindatorul cu coada de paun, coada pe care o ingramadeste si o ascunde bine pe sub geaca ponosita si murdara de zapada veche. Colindele lui sunt mai mult tipete ascutite, care fac oamenii sa se infioare si cainii sa urle la luna. Isi ascunde coada pentru ca e mult prea frumoasa si crede ca lumea nu i-ar mai da bani vazandu-l atat de impodobit. Dar haina i-o distruge pana cu pana si probabil in curand nu va mai avea nimic.

Oamenii de vineri se gandesc la cadouri

Afara ninge cu floricele de porumb si tot ce fac toata ziua este sa pun pe mine haine cat pentru 3 oameni. Merg ca un cuier ambulant pe hol si tot cad de pe mine ba o manusa, ba un fular, ba un pulover in plus.
Am facut un brad pe perete, din mingi colorate de fetru, dar dimineata erau toate pe jos. Poate a dat peste el un viscol de apartament. D-abia astept sa fac alt brad, care sa nu mai pice in timp ce eu nu sunt atenta.
Lista mea de dorinte pe care vreau sa le primesc cadou de la oameni vizibili sau invizibili se lungeste pe zi ce trece:
Imi doresc un ibric colorat care sa para mic, dar sa fie de fapt atat de mare, incat sa pot face in el un milion de ceaiuri in acelasi timp.
Carioci si tus si cerneala.
Si-un dulap nou mi-ar prinde bine, daca stau bine sa ma gandesc. Un dulap plin de umerase pe care stau intinse ganduri bune.
Si-mi mai doresc niste picioare performante, care nu ingheata niciodata.
Desene multe si marunte, cu lumi de care nici macar eu n-am auzit.
Entuziasm de ied si maretie de leu ( asta e cea mai literara si biblica dorinta a mea, dar zau ca-mi doresc sa ma simt mai mareata, nu stiu cum o sa capat vreodata asa ceva :)))
Imi mai doresc ca lucrurile sa fie simple si oamenii sa fie fericiti in preajma mea.
Si mai mult rasfat. Mult mai mult rasfat decat am primit in anul asta ciudat. 
Si multe alte lucruri marunte, cu buline sau puncte, unele materiale, altele imateriale.

Filosofie de luni

Daca ma pui sa aleg intre o masina, o casa, un barbat sau o sticla mica, mica plina cu viitor, o sa aleg sticluta cu viitor in mod sigur. Pentru ca nu stiu sa traiesc in trecut si n-am rabdare sa traiesc nici in prezent ( oricat de tare as iubi prezentul si oricat de multe poze as face ca sa nu uit ce bine ma simt in el), iubesc ceea ce inca nu e aici dar in mod sigur va veni la un moment dat, sub forma de totul sau nimic. Intotdeauna am crezut ca viitorul imi va aduce "totul" daca o sa am rabdare, incredere si daca o sa ma uit des la ceas. E o permanenta asteptare a lui Mos Craciun, in care nimeni nu mai crede, iar eu spun ca ei, dar cred ca mine. D-abia astept sa vad ce o sa mai fie maine, poimaine, anul viitor, cine o sa-mi mai iasa in cale, ce o sa mai descopar, ce minune o sa se mai intample, ce dezamagire o sa ma mai faca sa plang cu nasul in perna nu stiu cate nopti, cum o sa mi se mai schimbe faţa, cine o sa se mai iveasca si o sa-si mai gaseasca loc in viata mea aglomerata, ce o sa mai fac, unde o sa mai ajung, in ce case o sa mai locuiesc. D-abia astept, d-abia astept! Si uite d-asta nu am cum sa ma plictisesc.

De la nord la sud

In casa la mine e cam frig. Sau poate sunt eu mult prea friguroasa. Si in timp ce ma bagam aseara intre doua paturi si o plapuma subtire ca intr-o pestera prietenoasa, mi-am dat seama cat de repede se schimba gandurile cand treci de la frig la cald. Cand mi-e frig am griji si probleme si ma gandesc ca poate ar trebui sa fiu mai responsabila si lucrurile importante din capul meu se preschimba in niste uriasi care ameninta sa ma striveasca din clipa-n clipa cu papucii lor made in China. Si dupa ce dardai un pic si ma incalzesc, totul se intoarce invers si universul se micsoreaza, e bine si, cel mai important, incep sa stiu ca totul o sa fie bine si in viitor asa ca mai bine ma gandesc la lucruri mai placute: trebuie sa gasesc un suflet-pereche pentru un cactus, sa cumpar niste rame pe care le poti prinde de perete fara sa bagi cuie, sa gasesc un altfel de brad, sa ma gandesc la cadouri ieftine si frumoase. Si cu gandurile astea bune in cap adorm apoi fara griji si visez frumos sau macar ciudat si dimineata nu ma trezesc incruntata, ceea ce e o mare realizare in epoca asta.

T de la tobosarul de mustar

Uitati-va cu mai multa atentie de acum inainte in borcanul de mustar pentru ca e foarte posibil sa aveti inauntru un tobosar. Noaptea tarziu, daca veti stinge toate luminile si toate monitoarele si televizoarele si veti lasa deschisa usa de la bucatarie, il veti putea auzi repetand cu avant. Si asta pentru ca, de fiecare data cand deschideti un borcan de mustar, il folositi o singura data si il lasati apoi intredeschis pe raft, in frigider, la indemana tuturor vagabonzilor care trec pe acolo: vulpi polare de morcov, marari fara casa, pui vesnici tineri si, bineinteles, tobosari fara trupa si sala de repetitii.

Noutati in magazin

Din cand in cand scriu povesti mici pentru Povestiri fara filtru. Incepand de maine le vom intinde pe sfoara si la Targul de Sfantul Nicolae de la Muzeul Taranului Roman ( 4 povestiri vin de aici, de pe blog, dar am si una nou-nouta). Le gasiti la pret de covrigi ieftini da' buni.
M-am cam imbolnavit de stres si oboseala. Incerc sa ma vindec prin pictura cu cerneala. Mi-am cumparat si perie speciala de sters cerneala de pe degete.
In ultima vreme am pofta sa fiu cat mai superficiala si neserioasa ( stari extrem de utile atunci cand esti cand foarte obosit de toti si de toate). Pofta asta vine insa la pachet cu o alta pofta: as manca numai capsune si tarte cu capsune si inghetata cu capsune, chiar si friptura cu capsune. {Inca nu pot spune capsuni, chiar daca stiu ca acum e corect si asa :( }
Si acum ca mai e un pic si se termina anul asta pot sa zic ca a fost grrrreu, greu ca o nicovala. Parca am fierarit, nu am trait.