As putea sa scriu postul asta doar pentru mine. Dar nu o sa fac asta pentru ca nu mi-a fost niciodata rusine cu mine, nici macar atunci cand spun prostii.
Stiu foarte bine cum sunt. In mare. Nimeni nu poate cunoaste exact cum este pana cand nu este ranit si-si da seama ca nu merita ce i s-a intamplat. Si-si da seama ce vrea de fapt si ca merita altceva. Uneori, cineva poate uita cum este pana cand iese la o bere cu oameni dragi, pe care ii cunoaste de ani si ani de zile. Pe care i-a cunoscut din intamplare, doar pentru ca o lista a hotarat asta si s-a lipit de ei asa cum este normal ca oamenii asemanatori sa se gaseasca si sa se placa si sa tina legatura apoi. Si ii sunt dragi cu atat mai mult cu cat nu s-a folosit niciodata de ei si nici ei de ea, au fost intotdeauna cei care doar ies si rad si beau si uneori se duc la filme proaste si uneori la o pizza proasta si-si dau cursurile si-si soptesc la examene si pierd ore si ore povestindu-si nimicuri.
Cel mai mult doare cand ii arati unui om cum esti dar omul acela nu te crede, nu te place, trage o concluzie numai a lui si face exact ce te doare si continua asa. Nu am inteles niciodata de ce oamenii care nu te plac se incapataneaza sa se tina dupa tine si sa-ti spuna ca nu esti ok. Tu in 28 de ani de cand tot incerci sa te cunosti se pare ca traiesti in iluzie si nu stii nimic despre tine.
Apoi vine un om, pe care il cunosti de aproape zece de ani de zile, cu care ai ras si ai plans si te-ai imbatat si ai fost cat p-aci sa ai o relatie dar pana la urma ati ajuns doar sa va tineti de mana si-ti aduce aminte de cuvintele pe care le-ai spus acum 10 ani de zile. Nu am sa spun care sunt alea, sunt o fraza magica pentru mine. Si fraza magica, evident, sterge tot si face ca totul sa treaca. Puterea cuvintelor spuse acum mii de ani, cand te trezeai dimineata, te duceai cu ochii carpiti la facultate, mureai de ras pe furis intr-un amfiteatru friguros si apoi chiuleai.
Este adevarat ca unii oameni scot ce e mai bun din tine si e adevarat ca unii scot ce e mai rau. Si e adevarat ca fiecare va trai exact ceea ce pune la o parte din viata, cu toata impotrivirea unora. Iar fostul meu coleg mi-a adus aminte de fraza aia magica. Care de fapt nu e magica deloc. E povestea mea preferata, pe care o uitasem si am ales-o la un seminar de psihoterapie din mai multe scenarii. Imi faceam griji de curand ca nu mai stiu care mi-e povestea. Si, guess what, are final fericit :) E fericirea o iluzie? Evident! Conteaza? Nu. Nu pretind ca stiu adevarul, nu o sa-l mai predic, o sa fiu doar fericita cu oamenii din partea mea de lume. Ca in La vita e bella, cand iubesti pe cineva, ii construiesti o realitate in care el sa fie fericit si-l ocrotesti. Cand il arunci in gura fiarelor, deja nu mai vorbim de iubire.
Stim cu totii ca la bere se spune intotdeauna numai adevarul :)
