Pentru C. :)
Exista niste oameni care trec prin amintirile mele dar nu-mi prea amintesc mare lucru in legatura cu lucrurile facute impreuna cu ei. Dar imi amintesc foarte clar lucrurile pe care nu le-am facut impreuna. Ca-s atat de multe. Mai intai este vina mea, pentru ca am acceptat ca lucrurile sa stea asa. Dar este mai ales si vina lor, pentru ca uitau sa spuna la inceput cum sunt: ca sunt comozi si speriati de orice este nou, ca nu vor sa riste si sa puna mai presus de ei un alt om.
Asa ca eu am devenit recreatia lor, nu o ora de studiu intens, asa cum mi-as fi dorit eu.
Daca eu voiam sa beau vin rosu pe acoperis ei ziceau "nu", ca o sa cadem in cap.
Daca voiam sa facem excursii neasteptate in orice colt al lumii ei ziceau "nu", ca sa o ne pierdem prin lume si nu e nimic mai grav decat sa te pierzi pe undeva, departe de canapeaua ta.
Si apoi, in ore intregi de incantatii si vorbe mestesugite imi bagau in cap idei cum ca eu nu sunt romantica, cum ca eu nu sunt spontana, cum ca eu sunt de vina pentru faptul ca nu-i fac sa se dea jos de pe canapea si nu repar ceea ce ei considerau ca e de reparat.
Si multi ani m-am gandit oare ce nu e in regula cu mine, de ce salbaticesc oamenii, de ce-i fac sa-si doreasca putin si de ce dorintele mele par sa nu conteze si devin invizibile si fum? Singura mea vina e ca rascoleam in cutia cu acelasi model de oameni ( cutie cuprinzatoare, ce-i drept), model special conceput sa traiasca pe insule in forme de canapea.
Apoi am vorbit cu alte fete si ele patisera la fel, si cu alti baieti care si ei patisera la fel, apoi au trecut anii si oamenii aceia s-au dovedit neschimbati.
Intre timp, eu mi-am vazut de ale mele si m-am indepartat de cutia periculoasa incet, incet. Si-am invatat ca sunt si romantica si spontana si, desi o gramada de oameni m-au urat pentru asta, daca am simtit ca nu sunt omul potrivit sa-i faca fericit, i-am lasat in pace si nu am incercat sa le vand iluzii.
In cutia oamenilor din care fac parte exista loc si pentru vin rosu pe acoperis si pentru orice lucru nou si neasteptat. Mi-am dat seama in sfarsit ca eu nu-s mecanic si nici nu am talent la reparat.
Mi-ar placea sa ajung sa rad intr-o zi de toate astea, dar stiti cati demoni-abtibilduri lipeste de tine o relatie cu un om care nu e interesat sa creasca si nici sa te ajute pe tine sa cresti? Peste 100 de demoni care nu te mai parasesc cu anii.
no comments for this post
