Buletin trecator de stiri marunte

M-am linistit, m-am ordonat, am umblat, pun la cale acum noi experimente, incerc sa ma dezvat sa stau picior peste picior la birou, incerc sa termin multe lucruri incepute si sa ma apuc apoi de alte cateva inceputuri, citesc carti pe care nu am reusit sa pun mana pana acum, intentionez sa ma uit la cat mai multe filme asiatice, citesc tutoriale despre crosetat si nu mai vreau sa ma imbrac vreodata in pantaloni.
Parca as trai pe fundul unui lac, in tacerea unei ape stravezii, ma mai sperii uneori de o piatra sau de o stiuca cu dinti de dinozaur, de cele mai multe ori insa mi-e si rusine de cat de bine imi e.

Bunica si bunicul

Bunica si bunicul meu nu pareau sa aiba prea multe lucruri in comun. Bunicul venea din Baia Mare, bunica dintr-un satulet din Moldova. Bunicul era un lenes si un chiulangiu si-i placeau foarte mult fetele. Toate fetele. Cum vedea una care ii parea draguta, cum se repezea la ea sa o ia in brate. Din acest motiv primea multe scatoalce de la strabunicul meu. Bunica era timida, zapacita, ii placea foarte mult cartea si era decisa sa nu lase barbatii sa profite de ea.
Amandoi aveau insa ceva in comun: s-au decis pur si simplu sa ia intr-o zi trenul si sa vina la Bucuresti, convinsi ca aici curge lapte si miere. Pe atunci ( acum vreo 60 de ani) se pare ca a lasa totul in urma si a incepe o noua viata era cel mai usor lucru cu putinta. Sau poate oamenii erau mult mai naivi si plini de entuziasm fata de orice lucru nou si se aruncau inainte fara plasa de siguranta.
Amandoi mai aveau ceva in comun: niste proprietare foarte grijulii. Pe atunci nu se inchiriau case sau camere, pe atunci se inchiriau paturi. Asa ca proprietarii iti erau foarte apropiati la propriu, puteai sa-i auzi sforaind in fiecare noapte in celalalt pat din odaie. Cum si bunicul si bunica mea erau amandoi chiriasi necasatoriti de paturi, proprietarele lor, doamne batrane si responsabile s-au decis sa le uneasca destinele, mai ales ca bunicii mele ii faceau curte tot felul de soldati fara capatai ( si un doctor militar in varsta, cu ganduri necurate) si era clar in pericol.
Cum a fost cand s-au vazut prima oara?
Bunica mea s-a ascuns dupa proprietara ei si a inceput sa o traga de bluza, facandu-i semne ca nu-i place, sa-l dea afara. Era mult mai scund decat ea.
Noroc ca doamnele proprietare n-au luat in serios astfel de mofturi de fata tanara si necoapta.
Astfel, probabil ca mi-as fi amintit astazi de un alt bunic, de un doctor militar cam profitor de felul ei pe care probabil nici n-as fi ajuns sa-l cunosc, nu mi-ar fi cumparat cadouri albastre de ziua mea, nu ar fi crescut iepuri si caini si pisici si ciresi pitici si nu m-ar fi invatat colinde in toate limbile pamantului ( chiar si in limba tiganeasca) de Craciun.

Sa vorbim timp de trei zile si trei nopti

Imi plac oamenii cu care poti sa vorbesti despre nave spatiale, despre faptul ca vrabiile nu-s colorate numai cu maro, ci si cu gri, despre furtuni si furtune si despre muzica, orice fel de muzica, prosteasca sau buna, mica sau mare. Si despre filme. Care-ti zic sa vezi filmul ala, alb-negru, cu multe taceri, pari genul care nu se plictiseste atunci cand personajele nu vorbesc, se plimba si se uita aiurea, in jur, se gandesc ei si apoi spun si cu voce tare.
De fapt, imi plac oamenii cu care poti sa vorbesti punct. Doar atat: sa vorbesti. Ca-n filmele cu multe taceri.

Despre iubire si alti pesti de apa dulce

Totul este de fapt un lac adanc; noi, oamenii plutim pe deasupra si suntem si noi alte lacuri cu palarii si haine colorate. Sub noi se ascunde de fapt adevarul. Nu ne tulbura, caci daca ne tulburi din apele intunecate ies cioturile si epavele si monstrii cu dintii galbeni si ascutiti.
Ceea ce se ascunde in lac nu e degeaba tinut in intuneric.

Am citit despre un motan pe nume Elliot, un motan chipes, portocaliu care pare sa fie motanul perfect. Frumos si gras, cu obraji albi, curati si pufosi. Elliot nu a fost insa mereu pisoiul fericit care pare. In interiorul lui exista fostul Elliot, cel cu stapan care il chinuie, care ii rupe coada. Acum, de cate ori se enerveaza, Elliot isi ataca cu salbaticie coada pana cand lasa sange si murdareste toti peretii, chiar si tavanul casei unde sta acum. Doamna care l-a salvat pe Elliot a incercat sa-l ajute, dar in afara de iubire nu prea avea ce sa-i dea. (Caci psihologii de pisici au ramas foarte in urma cu cercetarile). Apoi a ramas insarcinata si s-a gandit cu groaza cum o sa fie cand bebelusul va schimba ordinea lucrurilor prin casa, la reactiile lui Elliot care s-ar putea inrautati. Dar bebelusul a imbunatatit situatia. Elliot si-a rarit crizele si atacurile asupra cozii si a devenit companionul perfect al copilului.
Picura putina iubire in apa lacului intunecat si el se va albastri treptat. Dar nu-ti baga degetul in apa daca nu ti s-a parut ca lacul iti arata bunavointa. Altfel cine stie ce aratare iti va rontai degetul pe post de mic-dejun gustos.

Daca o sa apesi pe clanta, o sa intri in vacanta!

Cand am vazut ca imi sar nasturii de la haine de la prea multa oboseala, m-am dus la piata de vacante, mi-am ales una rosie, rotunda si grasa si incepand de azi sunt din nou vacanta. Reinvat sa fiu zen si sa ma bucur de ce mi se intampla in fiecare minut, prea o luasem razna cu imbufnelile, miliardele de dorinte care toate trebuiau sa se indeplineasca Acum ( si evident nu faceau asta) si enervarile. Intra si comentariile in vacanta pentru ca nu prea vreau sa stau pe net mai mult decat imi cere dependenta.
Am intrat iar in starea aia minunata, in care totul e vesel si stralucitor. O sa postez un jurnal de vacanta al mintii mele, unde mereu se intampla altfel de lucruri decat cele ce mi se intampla in realitatea celorlalti.

Zodiacul anului iren

De ceva vreme incoace fiecare luna repeta niste patternuri. Pot sa le prevad acum, dupa ce s-au tot repetat. Poate daca le prevad, dispar din viitor.

In ianuarie, deprimata dupa intoarcerea la lucru, intalnesc de obicei pe cineva. E o luna in care toata lumea vrea sa dispara in pliantele agentiilor de turism. Toata lumea minus eu, pentru ca e ziua mea si asta ma bucura. In ianuarie dansez ca la 18 ani.
In februarie de obicei am impresia ca nu mai stiu nimic, depresia de ianuarie pe mine ma prinde in februarie. In februarie de obicei nu prea e soare si daca nu-s indragostita devin sumbra ca o entorsa de glezna.
In martie cantecul hormonilor intrece in intensitate cantecul de imperechere al balenelor din larg. Toata lumea vrea soare, mai ales eu. In martie mi se face pofta sa ma casatoresc si sa fac copii.
Vine aprilie cand mi se goleste capul. De aceea la aprilie e un mare blanc, fara amintiri. Exista insa niste nefericiri amoroase care ma fac sa devin foarte creativa in scris.
In mai ma indragostesc. In mai apare cineva si incepe filmul de dragoste. Cu sonorul dat incet, sa nu auda parintii sunetele. Marea vazuta in luna mai iti intra in cap si se face senzatie de sine statatpare.
Iunie e ca o plapuma. Te acopera placut si comod si totul merge bine, atat de bine incat iti dai seama ca e imposibil sa dureze prea mult.
In iulie de obicei nu-mi ies planurile. E ca un pacalici aiuritor, care joaca alba-neagra cu mine si eu nu ghicesc niciodata unde pune jetonul sub pahar.
Luna august este o luna ca un covrig fierbinte, in care de obicei eu racesc, ma razgandesc si merg mult. Am facut eu un studiu intitulat August in luna lui Iren si asa a reiesit. De ce e asa ciudata luna asta pentru mine nu pot sa stiu dar invariabil cand vine august totul se schimba in capul meu. Parca alti ochi se aseaza pe fata mea si vad cu totul altfel lucrurile. De obicei imi schimb viata, daca nu mi-e prea lene
Septembrie are plimbari prin parc si cumparaturi de cizme pana la genunchi. Baiatul care prinde septembrie de-un picior alaturi de mine are o viata activa pentru ca e una din lunile mele preferate si e pacat sa stai in casa. Si e frumos :)
Octombrie imi ploua in ceasca de ceai. Anul asta m-am hotarat sa-mi iau cizme de cauciuc pentru zilele alea noroioase. Dar octombrie are multe amiezi cu filme si cafenele cu vitrine aburite. In octombrie imi vine mereu sa creez ceva exceptional si sa inventez minunatii. De obicei toate raman la stadiul de idei.
Noiembrie miroase deja a iarna si dureaza foarte mult. Cred ca noiembrie este una din cele mai lungi luni, dureaza dublu. In noiembrie ies foarte mult in oras, in ciuda buletinelor meteo nefavorabile. Daca sunt nefericita, racesc.
Cand vine decembrie se poate intampla orice. Un orice in doua variante: ori mi se intampla cele mai minunate lucruri ori cele mai oribile lucruri. Dar de obicei nu e mediocra. Un lucru e sigur. Niciodata n-am planuri de anul nou si rareori am un revelion reusit.

5

Leapsa ( si premiu) de la Luminitza si cinci lucruri pe care le fac cu placere

1) Imi place sa nu ma supar si sa iert si sa nu trantesc usile. Sau sa ma supar dar sa-mi treaca repede, atat de repede incat certatul sa ramana descumpanit. Imi place sa ma pun in pielea celui care face o greseala si sa vad povestile lui care-l fac sa fie asa. Problema e ca atunci cand ma supar, ma cam supar definitiv. Fiecare are in fata mea cam noua vieti de greseli de iertat, cand se duc toate s-a facut negru ecranul. Asta ma cam deranjeaza, imi demonstreaza ca am undeva, bine ascuns, un orgoliu cat un ocean, exact ce nu-mi place sa descopar ca au unii oameni. Ar trebui sa inteleg, nu sa iert, de fapt.

2) Imi place sa tin un jurnal al lucrurilor mici, pe hartie, despre diverse culori, lucruri, intamplari fara sens si final pe care le-am vazut. Imi place sa nu tin un jurnal zilnic, ca sa nu ma simt obligata sa scriu si sa observ.

3) Imi plac oamenii care ma plac in diverse roluri, care vor sa ma vada si acasa la mine si acasa la ei si in oras si la film si pe net si undeva, aiurea, pe un camp sau un drum prafuit. Ca nici eu n-am putut sa plac un om intr-o singura dimensiune si nu vreau nici eu sa fiu placuta pe bucati.

4) Imi place sa spal vasele si sa vad chiuveta alba si goala.

5) Imi place sa beau vin rosu.

Si dau mai departe tuturor celor care sunt ca mine, celor care nu sunt deloc ca mine si celor care sunt asa si asa fata de mine.

Cum am devenit om mare

Acolo unde tramvaiele nu ajung si ardeii iuti au un gust ciudat, de oranjada, acolo unde prajiturile spun numai adevarul si iepurii nu trebuie sa se teama de jobenuri, pe acolo umbla acum capul meu. Capul meu a devenit tare calator. De cand i-am pus breton nou s-a schimbat atat de mult incat am si uitat sa ma mai mir. Si am descoperit ca atunci cand ai un cap nou, ai si o inima noua. Sunt ca niste frati siamezi. Si cum ziceam, capul meu imi ia inima de mana si pornesc sa se plimbe prin locuri atat de frumoase ca nici cu povestea nu le poti povesti. Si toate astea s-au intamplat de cand am hotarat ca am devenit om mare si e momentul sa nu mai minunez atat de partea mai putin stralucitoare a vietii si a oamenilor din jur. Le iau asa cum vin, cum sunt si gata!
Nu e chiar atat de rau sa fii om mare, nu e ca-n ziare sau la emisiunile tv, asta e clar. Nu pierzi nimic, doar un cap nou dornic de cat mai multe calatorii, o inima din catifea rosie nou-nouta, pusa pe dat-dat-dat si primit-primit-primit si din cand in cand niste amnezii zapacite in forma unor amenzi, foarte utile pentru mine, pe acolo las sa se duca rautatile din trecut, asa cum se duce apa pe-un burlan de tabla zgariata de vreme.

In my secret lime life

Ceasul de la inserat aduce lucruri bune, e mai racoare, ceaiul are gust mai bun, scoti fructe reci si inghetata de la congelator, gandurile sunt mai obosite dar mai clare, oamenii sunt mai blanzi, fustele fosnesc placut deasupra prafului pe asfalt dar praful de pe picioare devine albastriu si nu mai pare atat de urat. Asta e atmosfera in Lemonezia, tara vacantelor mele. Lemonarzii, locuitorii Lemoneziei, sunt inalti si galbeni, au pulpe puternice si sosete trei sferturi verzi si danseaza nonstop dansul picaturilor verzi. Isi tin mereu gura punga si cand vorbesc, stropesc. Ei locuiesc in carusele galbene, traiesc intr-o permanenta dupa-amiaza-inspre asfintit si ai spune la prima vedere ca sunt niste acrituri. Sunt ca picaturile de ochi insa. Cand ma duc in vizita la ei imi aduc aminte cine sunt si vad asta cu atat de multa claritate incat mi-as dori sa am o vacanta lunar. Macar 2 zile. Cand ma indepartez de mine si incep sa cred ca sunt doar munca mea, locul unde traiesc, oamenii din jur si uit ca eu sunt de fapt cu totul altcineva. Sunt doar un turist mic si fericit care-si cumpara cercei mari cand intra in Lemonezia, atat si nimic mai mult :)

Post hedonist

Nu pot sa raman suparata. La mine supararile vin pline de funingine si zboara pe geam curatate, viu colorate si date cu balsam. Pentru ca sunt un om norocos, cu o viata foarte frumoasa. Din cauza asta mi-e greu sa ma supar pe viata. Stau intr-o casa alba, plina de lucruri colorate si care miroase atat de frumos, a levantica si a lucruri noi incat atunci cand nu dorm acasa mi se face dor de ea si de crocodilul din holul de la intrare. Stau cu o fata care intelege importanta unei perdele in viata unui om si de care imi e tare drag. Sunt sanatoasa deocamdata si pot inca sa dansez trei ore in sir, nu sunt genul care tine diete si nu ma torturez cu cuvinte gen "trebuie", "asa e bine", "exista doar alb si negru". Si sunt recunoscatoare pentru tot ce-mi iese in cale, ma simt ca un mar rosu care se coace de zor pe creanga.

Intre punctul A si punctul B

Probabil exista un taram al lucrurilor mijlocii, oprite la mijloc, nici la inceput, nici la sfarsit, nici aici, nici acolo.
Un loc al prenumelor pe care nu le folosim, al relatiilor pe care nu le-am dus pana unde ne-am fi dorit, al drumurilor din care ne-am intors, al melodiilor si filmelor carora nu le-am vazut sfarsitul, al merelor pe care le-am aruncat pe jumatate nemancate.
Se spune ca ultima inghititura din farfurie inseamna puterea.
Sa fie toate lucrurile astea ramase in aer experiente care ar fi insemnat ceva bun dar am preferat sa nu le traim?
Sunt convinsa ca daca as renunta acum la Iren si mi-as folosi celalalt prenume, Maria, viata mea s-ar aseza si echilibra si eu as deveni un om mult mai stabil. Si-mi pare rau pentru Iren ca spun asta, mult mai inteligent. Dar mi-as pierde zapacenia si aiureala si blandetea cu care trec prin tot ce mi se intampla si dimineata cand m-as trezi mi-ar fi greu sa zambesc din toata inima.
Unii baieti m-au facut sa ma simt Maria.
De curand m-am simtit insa mai mult ca oricand Iren.
Sper ca toate lucrurile care ar fi putut sa fie chiar au un loc al lor, unde raman asa, in momentul acela plin, de inceput continuu, fara sfarsit; mi-ar placea mult sa existe un astfel de loc.

Ia-l acasa pe Robert Redford

Fotografii de Vlad Birdu

Deocamdata nu stie sa vorbeasca. Daca ar vorbi sunt convinsa ca ar avea de spus foarte multe. Dupa cum se uita pe geam pare ca stie destul de multa astronomie si sunt convinsa ca oricine il va lua acasa, va castiga un partener de discutii desavarsit ce detine arta conversatiei la perfectie. In plus e un mic gentleman tare ingrijit si cuminte, cand cade dupa calorifer isi curata intotdeauna hainele.
Deocamdata se odihneste intr-o resedinta de protocol, dar are mare, mare nevoie de o casa a lui.

Nu vi se pare ca seamana un pic cu Robert Redford? Nu vreti sa aveti un mic Robert Redford alergand prin casa?

LE: Si gata, fermecatorul Robert ( sau Roberta, ca nu stim sigur ce e) a gasit-o pe Irina. Se vor muta impreuna si se vor iubi si happy end.
LLE: Si e fetita. Acum Robert Redford a devenit Matilda.

Diversi oameni care te fac sa suferi

Unii oameni sunt autobuze magice. Te pot purta in trecut, in situatii foarte neplacute. Te fac sa le retraiesti din nou. Cine a zis ca nu poti calatori in trecut e un mincinos. Ar trebui sa-i intalneasca pe oamenii astia, cu farurile lor puternice, care lumineaza exact ce te face sa suferi.
Unii oameni nu-s acolo cand trebuie ca sa-ti zica o vorba buna atunci cand ai nevoie, sa-ti lipeasca un leucoplast colorat atunci cand trebuie.
Unii oameni sunt departe si trebuie mereu sa te urci pe o scara ca sa ajungi la ei si oricat te-ai intinde le atingi atunci doar degetele de la picioare, ei misca din ele, tu te dezechilibrezi si cazi cu tot cu scara. Te lovesti si revenim la ce am zis mai sus: ei nu vin la tine cu leucoplaste colorate. Le pare rau de vanataile tale, dar nu e treaba lor sa te faca sa-ti fie bine.
Unii oameni nu stau in lumina soarelui cu tine, nu vor sa vada filme alaturi de tine, nu vor sa se trezeasca alaturi de tine dimineata, nu vor sa afle daca ai suferit de pojar si care e cartea ta preferata. Nu-ti fac jucarii din carton, nu te saruta cand ai emotii si n-or sa-ti dea niciodata un servetel pentru ca nu or sa te vada niciodata suflandu-ti nasul din moment ce nu vor fi niciodata pe langa tine cand esti racit si nu or sa vina la doctor cu tine.
N-or sa aiba niciodata portocale in buzunar pentru tine sau bilete la teatru. Si n-or sa vina cu tine sa faca baie in mare. Pentru ca e greu sa te duci la mare cu un om pentru care nu simti nimic.


Asta este pentru tot cei ce cauta "cum sa-mi dau seama ca ma iubeste" pe google. E exact invers ca in postul meu.

O fapta buna

Pe culmea unui deal albastru traia un mic om obisnuit care cultiva alune patrate, haine scamosate si biscuiti cu gust de flori de piatra. In mica lui casuta nu incapeau decat el, un pat si o masuta in surubul careia care locuia un gandacel intr-un fir de praf.

Micul om obisnuit traia de unul singur, pentru ca era urat, bun la inima si nu avea deloc incredere in el. Pentru ca nu mergea niciodata sa se amestece printre ceilalti oameni si nu-i lasa sa-l cunoasca, acestia nu veneau nici ei la el. Ii cumparau alunele patrate, hainele scamosate si biscuitii, dar nu se apropia nimeni de el sa-l intrebe ce mai face, ce mai zice, daca nu-si doreste un pui de catel, daca nu vrea sa mearga la bar sa cunoasca si el pe cineva. De Craciun nu primea cadouri si de Anul Nou arunca peste hornul casei cu o petarda, isi punea o dorinta si apoi se ducea sa se culce. Nimeni nu poate cunoaste care era dorinta lui, pentru ca el nu spunea nimanui nimic si gandurile inca nu pot fi citite, desi renumiti cercetatori de vaza muncesc de zor sa descopere asta.

Pana cand intr-o zi gandacelul s-a trezit pus pe fapte mari. Si-a consultat ceasul personal gandacesc, care arata intotdeauna cate ore mai au de trait gandacii ( instrument foarte util pentru ei; atunci cand ai o viata atat de scurta trebuie sa stii cand incepe si se sfarseste ca sa o poti planifica mai bine) si a tresarit. Pentru ca mai avea doua doua zile de trait.

Gandacelul avusese o viata modesta si cinstita, nu facuse nici un rau, dar nici un bine cuiva. Incercase sa nu-l supere pe omul cu care locuia, sa duca gunoiul in fiecare seara si sa nu aiba visuri prea marete, lucru interzis in lumea lui. Dar acum ca mai avea atat de putin timp, gandacul s-a decis sa faca macar o singura fapta buna. Si pentru ca singurul pe care l-ar fi putut ajuta era micul om obisnuit, gandacul a hotarat sa-i schimbe acestuia viata. Asa ca a facut ordine in mica lui locuinta, a aranjat firul de praf pana cand arata asa cum trebuie, ca vechi, s-a rostogolit cu el pana la soba, l-a aprins de la o scanteie si l-a aruncat langa o recolta de haine scamosate care asteptau sa fie curatate de samburi langa o masa. Apoi a iesit pe usa si dus a fost.
Casa a ars total, mai putin cutia metalica in care statusera la un moment dat niste fursecuri si in care omuletul isi tinea toti banii.

Si astfel omuletul a fost fortat sa coboare de pe dealul albastru in oras. Unde oamenii simteau pentru prima oara un sentiment fata de el. E drept, unul nu prea placut pentru orgoliul cuiva, de compatimire. Dar era un inceput.

Astazi omuletul iese la bere cat de des poate, s-a imprietenit cu cativa oameni, a inchiriat o casa in centrul orasului, cultiva nu numai alune patrate, haine scamosate si biscuiti cu gust de flori de piatra, ci si nisip de sticla, ambalaje de scoici si agrafe de prins urechile pe spate, cu care are mare succes. Dar cred ca lucrul care-l bucura cel mai mult si de care este cel mai mandru este ca-i place o fata care-i aminteste tare mult de el.

E o mica fata obisnuita, pe care nimeni nu o baga in seama pentru ca este urata, buna la inima si nu are incredere in ea. Incearca sa o scoata in oras, dar inca nu a reusit sa o scoata din ale ei. Nu se lasa insa si spera mai ales ca fata asta are si ea o masa in surubul careia locuieste un gandac care locuieste intr-un fir de praf.
Toate dorintele de Anul Nou se implinesc mai devreme sau mai tarziu.

Ce vreau eu

Totul se schimba si parca nu se schimba nimic in ultima vreme. Uneori nu stiu incontro ma indrept. Pentru ca am atatea dorinte si atatea scopuri, dar toate parca sunt raspandite in toate orizonturile si impreuna nu au un sens. Asa ca am stat aseara si m-am uitat la tavan cu o privire serioasa si m-am gandit cum sa cos toate bucatelele astea intr-o patura sub care sa ma bag atunci cand nu stiu pe unde sunt.
Vreau sa dau mult mai des raspunsul: "Sunt fericita, de ce ma intrebi?"
Vreau ca noptile de duminica sa fie la fel de pline de planuri ca noptile de sambata.
Vreau sa am cat mai multe zile in care sa nu am ce face, sa nu fac planuri si sa am senzatie de libertate, sa stiu ca o pot lua in orice directie.
Sa sun la cat mai multe sonerii.
Sa nu ma supar niciodata pe viata si pe ce mi se intampla.
Sa devin un mandarin intelept ( pentru ca daca devin mandarina in mod sigur o sa sfarsesc in farfuria cuiva) dintr-o fabula, care sta pe un acoperis si spune povesti.
Sa am entuziasm.
Sa gatesc cat mai multe supe, cu taietei lungi si buni.
Sa devin o sarutatoare ( cautatoare de saruturi).
Sa-mi sara inima din piept de cat mai multe ori atunci cand suna telefonul, cand vad ca am mailuri noi, cand aud ca am primit un sms.
Vreau sa cresc cea mai inalta floare de regina noptii din Europa.
Vreau sa fiu tinuta de mana cat mai des.
Vreau sa fiu lasata sa ma invart in viata anumitor oameni.

No comments for this post.