Thursday, November 13, 2008
Calauza
Aseara, mama imi vorbea despre mita si coruptie. I-am zis haide mama sa vorbim despre ceva frumos, ma simt rau, asa ca mama a zambit ocrotitor si a inceput sa-mi povesteasca un film care i-a placut mult, unde toti oamenii buni, inclusiv calauza, erau mancati de lei. De ce sunt mereu calauzele mancate de lighioane, strivite de pietre, prinse in capcane, otravite cu sageti, omorate de prapastii? De ce trebuie sa fie sacrificati exact cei ce te duc unde trebuie si taie gramezi de liane pentru tine si carora nici macar nu le asculti sfaturile?
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
14 comments:
ca sunt un fel de "mijlocitori" intre locuri inaccesibile si cei care isi doresc sa fie acolo. acestia din urma sunt indreptatiti sa fie acolo de traseul pe care il parcurg, ei fiind de obicei eroii, pe cand calauzele merg pe drumurile cunoscute si raman actorii figuranti...ma rog, asa cred.
desigur, mai este si filmul "calauza", facut dupa romanul "picnic la margine de drum". acolo calauzele joaca in sfarsit alte roluri...
Pentru ca cineva trebuie sa moara intotdeauna...
Pentru ca acea calauza sta alaturi de noi pana cand putem sa ne descurcam singuri, pana cand am invatat sa vedem singuri drumul.
Esti cam trista azi...Hai, nu mai fi! E mult mai grav sa fii bolovan decat Sisif :) Si nu chiar oricine poate fi calauza, asa ca am un mesaj: "Calauze din toate tarile si toate lumile (reale si imaginare), fiti mandre ca stiti care e drumul!"
mo: ei, nu vorbim de calauza din film, normal :) ce mi se pare anormal e ca eroii au mereu talentul asta de a avea pe cineva care sa-i calauzeazca. moare una, nu-i nimic, apare altul.
life in mono: d-aia toate filmele de aventuri sunt de fapt niste drame.
cantareata cheala: multumesc. o sa-mi treaca tristetea. deja nu mai e nimic nou sub soare.
oricum, promit sa am grija de calauzele pe care le intalnesc.
@mo: si eu crezusem initial ca-i vorba de stalker
Asa e! Fix din cauza asta :)
buna seara,
ma numesc oana si sunt o "necititoare" de bloguri, asta cel putin pana am intalnit blogul tau si al lui ruki, acum o saptamana si ceva, pe care le citesc, care imi plac, care seamana cu o ploaie de vara... :) multumesc!
mesajul meu de "multumesc!" este pentru amandoua deoarece la blogul lui ruki nu mai am acces, se pare ca trebuie invitatie... :(
cu simpatie,
oana
pentru ca sunt pianisti
another blog online: multumesc si eu oana.
Vaaai..nu pot sa cred!!si pe mine ma cheama tot oana si sunt fana ta pana la moarte!ahh..si a lui ruki eram..eram..:P...:((...si cum ieseam din mintea ta de ceai, cum ma duceam sa ma matolesc la ruki...acum...se pare ca voi fi o cititoare de bloguri "treaza"...:(...off!!
Grupul Oanelor care sufera te saluta cu drag!!!
@Mo: Dar in Stalker din cate imi amintesc tocmai Calauza era singurul om indreptatit sa fie acolo si sper ca nu ma insel, dar parca nu a murit. Nu, chiar s-a intors la ai lui si filmul s-a terminat cu scena aceea superba cu fetita si paharul. Of, de m-as putea bizui mai mult pe memoria mea...!
draga onici multumim mult, mult pentru declaratie ( si eu si ruki). ruki trece printr-o criza existentiala bloggeristica. eu zic ca o sa-i treaca, dar evident nu pot sa stiu sigur.
multumesc pt mesaje, am fost fara net doua zile, cu musafiri si cu invazie de copii mici si pitici prin casa pana acum doua ore (dar am scapat cu viatza!),abia acum te-am citit! sper ca ruki sa se faca bine cat mai repede, spune-i (nu ca ar ajuta-o foarte mult dar totusi...) ca toate, bune si rele, trec!
si mai spune-i ca pt a fi fericit sau nefericit trebuie, de fiecare data, sa fii de acord - sau nu!
pupicei virtuali, oana
bai oanelor, multumesc mult de tot!
am avut mare nevoie de o perioada in care sa mai sterg praful de pe rafturile cu rachie, sa fac un scurt (dar foarte obositor) inventar.
deschidem locul cat de curand si va asteptam cu drag spre matolire.
hugs,
ruchi
Post a Comment