Cum se estompeaza un baietel

Aceasta este povestea unei estompari in miez de iarna, intr-un cartier de blocuri de 4 si 8 etaje, langa un parc cu un lac inghetat.
Un baietel care obisnuia sa ia lectii de pian intr-un bloc fara lift, cu o profesoara de pian 1/2 surda si 3/4 bolnava de nervi, este personajul principal.
Intr-o zi, baietelul se ducea amarat la lectia de pian, avand acea expresie de om care se duce sa-si faca o gama sol de injectii. Mama ii observase entuziasmul lipsa inca din hol, dar ca orice mama adevarata, care stie ca viata nu-ti ofera numai placeri si toata lumea, chiar si baieteii, trebuie sa respecte acest principiu, nu simtise nici macar o parere de rau. Asa ca il zorise sa plece si chiar ea insasi ii pusese fularul la gat.
Acum baietelul traversa parcul cenusiu si incerca sa faca cerculete din rasuflarea lui care ii iesea ca un fum pe gura. De fapt incerca sa faca aerul inghetat sa-i intre cat mai adanc in gat pentru ca gatul sa i se inroseasca si el sa ramana bolnav in casa, departe de pian, scoala si alte lucruri neplacute.
Atunci a observat un afis lipit pe un cos de gunoi vopsit intr-o culoare primavaratica. In afis mergea si totusi statea un calaret, din care nu mai ramasese insa mare lucru. Umezeala, praful si timpul il estompasera si-l mancasera ca pe o felie calda de paine cu unt. Dar calul inca se vedea si era exact tipul ala de cal pe care toti copiii il iubesc si vor sa-l aiba desenat pe penar, cutia de biscuiti, tricou si ghiozdan.
Baietelul s-a uitat inspre afis si apoi inspre blocul unde statea profesoara de pian, aflat 10 metri mai incolo. La etajul 3, o perdea de culoarea mustarului fusese trasa si un cap albicios de femeie severa il pandea si-si fabrica repede o predica ( copiii cuminti nu merg prin parc dupa lasarea serii, in parc sunt criminali, un copil cuminte vine la pian pe langa alimentara si restaurantul "pofta buna"). Asa ca, nu stie cum-necum, baietelul a reusit sa respire atunci ca un magician si sa faca in aer un rotocol de fum din rasuflarea lui, care a intrat in calul din afis. Si imediat, un pic estompat, langa stersul calaret a aparut un baietel sters, din care se mai putea vedea doar un picior si varful capului. Si imediat, baietelul s-a simtit un pic altfel. S-a simtit un pic ca tatal lui, cand se ridica din fotoliu sa plateasca lumina, cumva nepasator, cumva nefericit, cumva indiferent ca trebuie sa faca asta.
Baietelul a pornit apoi mai departe, a trecut si peste lectia de pian, apoi a mers la scoala, apoi a intrat la o facultate buna si s-a casatorit, a facut copii, i-a trimis si pe ei la pian, a castigat multi bani, a ajuns chiar si decan. Dar daca il rogi sa-ti povesteasca o intamplare din copilaria lui, o sa-ti spuna doar intamplari care s-au petrecut inainte de acea seara de iarna.
Intre timp, in afis, calul s-a umplut de copii estompati. Si daca voi credeti ca asta e o poveste trista, eu va spun ca nu este. Pentru ca eu zic ca mai bine sa-ti lasi in urma copilaria pe un cal desenat, aproape invizibil, decat, de exemplu, in sala de mese a restaurantului "pofta buna", in vazul a 40 de oameni sau in timp ce esti intr-un supermarket si cumperi peste cu reducere.