Ironia sortii

Cand restaurantul de langa noi a intrat in renovare, acum mai bine de un secol, ne incepeam fiecare zi in fluieraturile muncitorilor de pe schele si in cuvintele lor deosebit de amabile. Pana cand, de curand, proprietarul nostru s-a gandit sa-i angajeze exact pe acesti muncitori sa ne renoveze o camera si bucataria. Incepand de ieri, aceeasi muncitori au cheie de la casa noastra si se misca nestingheriti pe unde doresc, pentru ca nu sta nimeni cu ei. Ironic, nu? Dar ma gandesc pentru cine e ironic. Ma gandesc ca ei ies in paguba mai mare; ei au o distractie mai putin si nu mai au pe cine sa fluiere si sa comenteze, nu noi.