Acolo unde tramvaiele nu ajung si ardeii iuti au un gust ciudat, de oranjada, acolo unde prajiturile spun numai adevarul si iepurii nu trebuie sa se teama de jobenuri, pe acolo umbla acum capul meu. Capul meu a devenit tare calator. De cand i-am pus breton nou s-a schimbat atat de mult incat am si uitat sa ma mai mir. Si am descoperit ca atunci cand ai un cap nou, ai si o inima noua. Sunt ca niste frati siamezi. Si cum ziceam, capul meu imi ia inima de mana si pornesc sa se plimbe prin locuri atat de frumoase ca nici cu povestea nu le poti povesti. Si toate astea s-au intamplat de cand am hotarat ca am devenit om mare si e momentul sa nu mai minunez atat de partea mai putin stralucitoare a vietii si a oamenilor din jur. Le iau asa cum vin, cum sunt si gata!
Nu e chiar atat de rau sa fii om mare, nu e ca-n ziare sau la emisiunile tv, asta e clar. Nu pierzi nimic, doar un cap nou dornic de cat mai multe calatorii, o inima din catifea rosie nou-nouta, pusa pe dat-dat-dat si primit-primit-primit si din cand in cand niste amnezii zapacite in forma unor amenzi, foarte utile pentru mine, pe acolo las sa se duca rautatile din trecut, asa cum se duce apa pe-un burlan de tabla zgariata de vreme.
24 comments:
sună bine genul ăsta de om mare:)
arc-en-ciel: multi oameni, de frica sa nu devina oameni mari, prefera sa stagneze si sa devina niste nesimtiti. eu n-am vrut sa ajung asa.
e clar. am nevoie de breton!
junkb0x: bretonu-ti schimba fata dar si viata :))
nu-mi sta bine cu breton, ce ma fac, ce ma fac?
laura s: nu e obligatoriu sa fie breton.
m-am linistit; altfel, trebuia sa schimb capul...
laura s: la ce bun, oricum se schimba singur :)
deci bretonul era doar pretextul, precum cafea pentru ghicitori :)
laura s: cam asa ceva
Ce frumos ar fi să fie toţi oamenii mari aşa... întreaga viaţă ar fi un basm, un basm frumos cu breton şi joben.
E, clar nu mai aman mersul la frizerie. Deja ma doare prea mult ca sa mai rabd.
E clar de la breton :)) Poti sa te ascunzi sub el ca sub o umbrela, la fel cum poti sa-l separi cu agrafe asa cum dai la o parte draperia cand iti place ce vezi afara :)
E primavara mereu aici. Imi place :)
m-ai convins! mă fac om mare
BlueRayGirl: mai bine om mare decat om mic, nu?
deA: te doare bretonul netuns?
Tina: sau poti sa-l prinzi in varful capului, ca un jet de apa de la balene
Evergreen: welcome into my club :))
varianta: om mare cu suflet de copil mic sau cap de om mare si inima de copil mic...asta am inteles eu din ce spui tu
adriana: ca nu e bine sa fii om mare e o prejudecata ( ca aia ca fructele se mananca dupa masa). e bine sa fii om mare, responsabil si cu grija fata de tine si de ceilalti. dar e greu, e tare greu sa iesi in lume si sa-ti asumi greutatea ei.
@Iren: ma doare viata mea de cand nu mai am breton. Poate exista o relatie de cauzalitate intre cele doua...
Cand suntem copii, visam sa fim oameni mari pentru ca atunci vom avea voie sa nu mai cerem voie. Cand suntem oameni mari, visam sa fim copii, pentru ca atunci aveam voie sa cerem voie. Cand suntem mici, vedem libertatea in maturitate, iar cand suntem mari, copilaria e intruchiparea libertatii.
M-am gandit, e greu sa ai breton; iti intra in ochi si uiti sa vezi.
@Iren...corect...fructele sunt de preferat pe stomacul gol...bretonul imi da mari probleme, acum dupa atatia ani in care nu am vrut sa stiu de el...pentru c e un breton obraznic, trebuie sa suflu mereu in el...nu-l tai ca din obraznic ar deveni nesuferit, dar il tot astept sa creasca...pana atunci, buze tuguiate si rabdare
vezi ca ti-am dat-dat-dat o leapsha la mine pe blog!ai primit-primit-primit-o?:-)
Luminitza: da, am vazut. dar te inseli foarte tare. nu comentez pentru ca pur si simplu sunt o cititoare, nu o comentatoare.
deci stiu ca ai vazut-o!eram curioasa sa vad si cum o preiei:-)
cat despre ce am zis, n-o lua si tu ad literam:-)
Luminitza: n-am cum sa nu o preiau ad literam :)) pentru ca nu era ceva prea metaforic. dar in fine, nu ma supar din atata lucru. o sa preiau leapsa cand am un pic de timp liber.
Post a Comment