Febra-zebra

Am febra. Sunt confuza si parca am piele din ceata. Scriu mecanic si cred ca in curand o sa inceapa sa mi se para lucruri. Febra ma amuza intotdeauna. Dincolo de starea de rau si de oribila senzatie ca am niste bile de foc in nari, ma asteapta intotdeauna o stare imensa de usurare si libertatea de a spune orice doresc, de a fi fragila fara a-mi cere nonstop scuze pentru asta si de a putea sa arat oricui tot ce-mi naste mintea. Exista un singur inconvenient: oamenilor le e mila de tine si de ideile tale iesite din delir.
Asta e, fiecare toamna cu raceala ei. Parca o tine intr-o trusa speciala de prim ajutor. Nasul care ustura invelit in vata si rezervele de servetele in cutia cu cruce rosie.
Drumul spre casa o fie dramatic. O sa incerc sa razbat prin multimea de oameni intunecata, in timp ce buzele mele arse si-ar dori un pic de apa. Si cand voi ajunge acasa la ai mei si interfonul va fi stricat si eu nu voi putea sa intru in bloc, ma voi rezema de peretele aspru si voi simti ca ma sfarsesc, fara sa mai am putere sa ma feresc de vecinul de la 8, cel vesel, sportiv si mereu dornic sa faca o multime de complimente stupide.
Ma duc la mama sa ma ingrijeasca ca sa fiu sanatoasa maine la dentist, desi nu mai e ca pe vremuri. Acum o sa ma arunce in pat ( mama, nu dentistul), cu o pastila si o cana de ceai si o sa uite de mine, in timp ce eu o sa raman sa zac pe canapeaua ce o sa scartaie la fiecare miscare si o sa-mi macine nervii.